Uităm...

Ticsiţi de gânduri materiale, înecăm cu cruzime spiritualitatea ce ne-ar face nişte oameni mai buni. Trudiţi peste măsură să avem mai mult, batjocorim cu laşitate ce viaţa ar trebui să-nsemne cu adevărat. Văd cum desfiguraţi sufleteşte suntem, cum rupem cu dinţii frumuseţea acestor clipe ce le reprezentăm pe pământ. Cresc şi parcă observ printr-un cristal născocit cum senzaţia falsă de fericire din jurul meu dăunează, bineînţeles, moralmente… Nu vreau să fiu una din ei, nu vreau să mă pierd pe abruptele drumuri…Vreau să fiu fericită şi atât.