Muse

O muză cu părul negru, lung şi ondulat care îi acoperă spatele gol şi arcuit c-o şiră conturată ca-ntr-o capodoperă ce rămâne-n istoria artei. Este înconjurată de munţi de gheaţă, iar buzele roşii naturale îi tremură uşor, uitându-se-n gol cu ochii ei în care poţi citi povestea mării, o mare a cărei existenţă se pierde în miliarde de ani. Se uită-ntr-o memorie demult pierdută, o retrospectivă a vieţii îi curge printr-un izvor al uitării. Mă uit la mâinile ei fine, la încheieturile ei de gazelă, atunci când le mişcă ai spune că ar cânta la un pian, un pian ale cărui clape sunt infinite. Ridică mâinile spre un cer gol, cuprins de negru, unde Luna lipseşte cu desăvârşire, iar corpul ei de clepsidră se vede pierdut pe-un fond abstract, coastele ei sensibile par uşor vinete de frigul care-i este prizionier în suflet. Talia îi este cuprinsă de-un material creat de vânt, curge pe ea, trăieşte pentru ea şi se regăseşte în ea. Are universul ei, totul în jurul ei are o identitate, o viaţă, un rost... Mă opresc s-o privesc, mi-e teamă să n-o pierd pentru că atunci când mă va simţi, va urca undeva unde n-o pot ajunge şi n-am s-o mai pot ajuta...

Dragule,

Odată te întruchipam într-o oază rece şi acoperită de nori negri, erai regele acelei oaze, cumulând energie negativă, degajând-o în tărâmul meu cald şi plin de lumină... Erai un rău necesar, erai doza de sevă dăunatoare pe care mintea, sufletul, trupul o cerea. Erai foc, iar eu apă. Erai pământ, iar eu cer. Erai minus, iar eu plus. Erai condus de-o materie inumană, propriu tău crez îl vedeai în tine, firea ta puternică se hrănea cu cruzime, asprime. Simt că atunci când vei citi aceste rânduri pline de realitate te vei simţi mic, te va înveli o ceaţă de remuşcări şi inima îţi va fi într-un carusel pe viaţă şi moarte...
Cititorule, îmi place să citez din proverbe şi îţi spun că roata se întoarce. Eu sunt un rău necesar, eu sunt personajul negativ din basmul nostru. Te-am ispitit într-un joc barbar, te-am atras într-o capcană pusă involuntar de chimia naturii tale. Un război interior cere pacea extremelor mele...ale gesturilor, gândurilor, frustrărilor...
De-aş şti că povestea noastră este una scrisă, aş fi ştiut că binele sau răul învinge, dar aici rolurile s-au inversat, iar nicio parte nu are de câştigat. Un lucru pot să-ţi spun, nu va fi cale de mijloc în acest lagăr al confuziei, al singurătăţii...Vor fi eu şi vei fi tu. Va fi, probabil, povestea trăirii noastre, povestea unor muritori într-o secundă din viaţa lumii.
Cu drag,
C. Raluca