miercuri, 6 iulie 2011

Struţocămilă: B'estfest, mâncare, Fire şi alte cele





După 3 zile de muncă, festival, concerte...mă simt ca lovită de tren :)) Mă dor groaznic picioarele, mâinile, ceafa, capul, dar...A MERITAT. Au fost 3 zile în care am evadat, la propriu şi figurat, de toate problemele, de toţi şi de toate. Am luat cu mine un rucsac, o bluză şi multă voie bună. Aşadar, să-ncep cu ziua de vineri. Am cântat alături de OCS la B’estfest, melodii vechi, aducându-mi aminte de vremea liceului, de vremea generalei chiar. O atmosferă friendly. Apoi, voiam să rămân şi la Skunk Anansie, dar trebuia să mă întâlnesc cu câţiva colegi din facultate. Am ajuns noi în Fire, fiind neaglomerat, muzică ok, preţuri ok. În Fire am făcut „senzaţie” c-o mânuşă din burete sub forma \m/(rock on) pe care o purtam în timp ce dansam şi-a circulat pe la mulţi după ce mi-au cerut-o, chiar şi pe la barmanul care ne-a oferit mie şi fetelor din gaşca mea două shot-uri suuuupeeeer bune. Nu mai spun şi de băgătorii în seama, mereu dau de ei. Ahhh, în ziua aia, era ora 22:00 şi eu nu mâncasem nimic, venisem de la muncă, B’estfest...şi un covrig care mi s-a părut cel mai bun din lume, 2 prăjituri Barni şi-o nectarină au fost pt. mine: „Wow, mi-a pus D-zeu mâna în cap!!”.
A 2-a zi, după muncă, a urmat să mă distrez la B’estfest. Super concert Şuie Paparude, după concert m-am întâlnit cu solistul, am strigat entuziasmată după el şi ne-am salutat ca şi cum ne-am fi ştiut de la grădiniţă. Aşa mândră eram!!! Apoi, m-am întâlnit cu sora mea care venise pt. Mika. După ce m-a hrănit cu nişte pacheţele cu legume şi orez cu şofran am mers sa dansez la Asian Dub Foundation. Geniali!!!! Am dansat de mi-am zdruncinat creierii (ăla mic şi ăla mare) şi-am dat cuba cu mânuşile de la Ciuc(cele cu \m/) cu străini care erau în aceeşi stare de euforie ca şi mine. La Mika am văzut puştoaice cu febră, iar sora mea era...pfff, cea mai fericită :)). Ce să zic, genul lui nu e pe stilul pe care-l agreez, dar are câteva melodii care-ţi rămân în sfeclă (cap) involuntar. De exemplu: Wheeeeeen it rain and raaain, and raaain, and rains...saaau REEELAAAX, TAAAKE IT EAAAAAA AAAA AAAAA SY!
A 3-a zi, în sfârşit duminică!!!! Am ajuns la 13 pe câmpul unde s-a ţinut B’estfest şi am numărat fiecare minut până la Pendulum. Mi-aduc aminte că eram clasa a 8-a şi era ziua mea, iar dorinţa pe care mi-am pus-o atunci când am suflat în tort a fost să merg la un concert Linkin Park si Pendulum. Ei bine, jumate din dorinţă s-a îndeplinit...cu siguranţă o s-o duc la bun sfârşit! Până la ei am fost la concert la CTC...hmmm, sunt ok, îmi plac, doar că prefer zbenguiala...nu doar dat din cap. Ah, şi tot ziceau că: „Cică s-a căcat unu pe el la Mika, mă!”. Băi, aşa o fi, eu n-am mirosit nimic! :)) Apoi, concert ROA. Parcă n-a sunat cine ştie ce live, însă m-am simţit foarte bine, e un stil care-mi placeee, îmi place, îmi place, place, place :)) Apropo de melodia asta, după ce-au cântat-o...foaaarte multă lume a plecat, evident, erau nişte cocalari cel mai probabil, altfel nu-mi explic. Apoi puţin de House of Pain, ce să zic, sunt buni, mai ales live, dar am hoinărit prin campus în timpul concertului, încercând să dau de prietenii mei, cei cu care am şi stat la Pendulum. Ei bine, m-am pus cu aproape 2 ore înainte de concertul celor de la Pendulum (cu tot cu întârzierea lor de 30 de minute, deh, îşi permit până la urmă) pe mijlocul scenei, aştepând cuminte, alături de 2 băieţi din Iaşi, care au făcut 7 ore cu trenul pentru a ajunge la acest concert. Ce să zic...şi eu mă plângeam că e departe de mine, stând în Bucureşti, iar campusul fiind în Pipera. După vreo 30-40 de minute au venit lângă mine şi Raluca cu Alex (prietenii de la Cola cu care am stat). Parcă simt şi acum nerăbdarea aia, abia aşteptam, mă gândeam cu ce melodie intra, cu ce melodie ies, ce melodii vor cânta... ŞI-AU INTRAT PE SCENĂ ŞI NE-AU RUPT CAPETELE, NE-AU RUPT PICIOARELE, NE-AU BĂGAT ÎN EXTAZ, S-AU JUCAT CU MINTEA NOASTRĂ, TRUPURILE NOASTRE. DA, AU FOST GENIALI. Un concert de nota 10, cel mai bun concert la care am participat vreodată şi am fost la multe. Efectiv, mă mişca bassul, mă mişca muzica lor şi fără să vreau. Au fost 90 de minute în care nu m-am oprit din dansat, ţipat, sărit, urlat şi aproape plâns la unele melodii. M-au trecut toate emoţiile când eram la un rând distanţă de ei. A fost...pfff...
Ah, singurul lucru pentru care m-am ofticat a fost că Pendulum a fost aproape în acelaşi timp cu NERO, daaar am prins melodia Guilt, superbă melodie.
Ce pot să vă mai zic...abia aştept anul viitor să mai vin la B’estfest, sper să fie cel puţin la fel de tare ca-n anul asta. Au fost 3 zile super tari, chiar am uitat de aproape tot, ca să nu mai spun ca mi s-a dat în cap cu ceva (la figurat), dar...viaţa merge înainte, după cum ziceam, nu primim toţi ceea ce merităm. Asta e viaţa, dar e frumoasă în felul ei :)
P.S. Aveţi un filmuleţ de la ROA, apar în el prostindu-mă, le arătam colegilor mei cum dansau nişte puştoaice pe D'N'B. Faza e pe la 1:40.
http://www.youtube.com/watch?v=_pfA-GK_4UI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu