Băieţi de vânzare

Mi-a fost dat să aud şi asta: „Prostituţie masculină”. Hahahahaha, deci râd. Parcă îmi imaginez o gaşcă de tipe trecute de 30 de ani, într-un pub, după multe pahare de alcool, spunând: „Mergem la bărbaţi???”. Hahahahah, ce trist sună!!! Şi cică numai femeile se prostituează, na, sunt şi târfe masculine. Acum, serios vorbind, cred ca majoritatea clienţilor „la bărbaţi” sunt homosexualii. Dar oare cum or fi îmbrăcaţi? Oare s-or epila total? Oare poartă chiloţi tanga? Or fi d-aia umflaţi cu prafuri şi pastile? Vreau să văd o curvă masculină. Voi cum vă imaginaţi că arată? :))

Don't look back in anger

Observaţi vreo schimbare la blog? Ei bine, pe lângă tema fundalului, am schimbat şi numele blogului, astfel din „Veveriţa” a devenit „C. Raluca”. Am ales să fac asta pentru că, după cum bine ştim, trec anii şi împreună cu ei ne maturizăm. Nu mai era un nume tocmai reprezentativ, iar cel mai potrivit mi s-a părut a fi chiar numele meu. O să-ncerc să postez mai des, vreau să las foaia şi pixul pentru o vreme pentru că am realizat că nu-mi folosesc la aproape nimic. Ah, apropo, îmi dau seama că scriu în gol, că mi-am pierdut cei 10 vizitatori fideli ai mei :)), dar...altă treabă nu mai am! :)) Şi dacă tot am revenit, să vă scriu succint ce-am mai făcut: am terminat facultatea, am pus punct unei etape triste din viaţa mea, m-am îndrăgostit...şi cam atât! Vă las că e cam târziu şi îmi aduc aminte de tata numindu-mă Romica Puceanu pt. că, din punctul lui de vedere, numai lăutarii se culcă la ore d-astea (adica 2:30). Hai...ne auzim!

Râset de copil

Stau în pat şi aud un râset de copil... E atât de simplu, de sincer, de curat, de natural... Pe zi ce trece observ cum superficialitatea se adânceşte-n jurul meu, în jurul nostru. Zâmbete forţate, promisiuni uitate, abandonarea sentimentelor în detrimentul cuiva sau a ceva, lipsa interesului. De ce alegem să fim aşa? Nu era mai uşor dacă ne păstram impecabilitatea infantilă? Mă gândesc că poate în felul ăsta scăpam de lucrurile care ne dor, care ne rod interiorul, care ne copleşesc la propriu... Vreau să cred că într-o zi o să mai cred în ceva sau în cineva atât de mult încât să-i pot râde şi zâmbi ca un copil într-o zi de vară jucându-se cu apă. Refuz să mă plafonez, am multe de oferit, am multe de zis, am multe de făcut şi totul din suflet. Şi da, o să fie bine :)

Me, myself and I

Se zice că de cele mai multe ori primeşti ceea ce meriţi. Se mai zice că roata se-ntoarce, deci să ai grijă ce faci. Se spune că dormi aşa cum îţi aşterni. Dar când nu se aplică niciodată aceste lucruri, ce poţi să mai crezi? Nu poţi să crezi decât în ceea ce-ţi faci cu mâna ta. Nu mai poţi să crezi în destin, într-o entitate divină, în cei din jurul tău, în promisiuni făcute de ceilalţi, în nimic. Nu ştiu dacă despre încredere este vorba, ci cred mai curând că vorbesc de-o setea nebună de-a crede în ceva, cineva... Mi-a rămas doar să cred în mine, în acţiunile mele, în sentimentele mele, în onestitatea mea şi, mai ales, în speranţele mele. Cu-n zâmbet fragil, cu-o pereche de jeanşi tociţi, cu teneşi roşi în picioare, ascultând ceea ce ma calmează maxim...o ploaie de vară cu tunete, fulgere şi gânduri bune...sau mai puţin bune :)