sâmbătă, 27 martie 2010

Georgiana Sârbu - Istoriile periferiei

După mult timp în care mi-am maltratat capul cu lucrări absolut neimportante...sau fie, să iau nişte examene, am reuşit să mă delectez cu o carte citită cu un entuziasm nemaipomenit. Nu, nu este vreo operă de-a lui Bacovia sau ceva în genul lui... Mă gândeam că la asta vă aşteptaţi. Este vorba despre "Istoriile periferiei. Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu", scrisă de...persoana care mi-este un model, Georgiana Sârbu. Poate că acest elan de-a citi cartea a fost extrem de subiectiv, dar nu, mi-a plăcut la nebunie!
Cartea este o lucrare de doctorat (am fost de faţă când a fost prezentata), iar acesta presupune un limbaj academic, un stil rigid, dar mai pe cuvintele noastre...să stai cu dexul lângă tine! Surprinzător pentru mulţi dintre cei care au citit cartea a fost că nu s-a regăsit acest clişeu al cărţilor de critică. Eu mă aşteptam să nu adopte stilul acesta apretat, am analizat-o pe profa mai rău ca un copil la vârsta de 2-3 ani...atunci când vrea să ştie totul!
Ca să vă faceţi o idee...o să vă scriu cum debutează cartea, eu am fost prinsă de naturaleţea cu care a fost scrisă introducerea, un peisaj înfrumuseţat de trăirea autoarei: "Locuiesc de opt ani într-un cartier periferic. Şoseaua Giurgiului, intersecţia cu Toporaşi. La trei staţii de ieşirea din oraş şi la doar o aruncătură de băţ de Ferentari. Când circulaţia se mai domoleşte, noaptea, mă delectez cu manele, cântate live (de maeştri ai genului sau de diletanţi) în curtea caselor din vecinătate. N-am termopan. Şi chiar dacă aş avea, sâmbătă e petrecere cu două etaje mai sus, aşa că tot aş fi la curent cu ultimele hituri în materie. Aceasta e mahalaua în care trăiesc din anul II de facultate (Litere). Mă trezeau forfota şi zgomotul tramvaielor care îşi târăsc de la 5 trupul greoi pe şine. Şi aşa puteam ajunge şi eu la cursurile de dimineaţă". V-aş fi scris mai mult din introducere, dar e mult mai plăcut să citeşti de pe hârtie decât de pe un monitor (dacă vreţi vă împrumut cartea sau dacă aveţi de gând să nu o înapoiaţi...să o cumpăraţi!)
Cartea surprinde în partea a 2-a obiceiuri, tare, comportamentul social (un deliciu!), vestimentaţia ("Fiţosul" sau Dandy-ul de mahala), limbajul, nunta, înmormântarea...nişte capitole care te introduc în spaţiul viu colorat al mahalalei.
Se anunţă şi-un roman plin de pasiune şi trăire...Abia aştept!
Ah, era să uit! Profa a fost nominalizată la categoria "Cel mai bun debut" cu acestă carte la premiile TVR Cultural. FELICITĂRI! Întotdeauna am ştiut că sunteţi demnă de urmat :)

P.S. "Pentru Raluca, Eleva mea favorită căreia îi prevăd un viitor strălucit în jurnalism, Cu drag, Georgiana Sârbu (zisă şi profa de română :) )".

vineri, 12 martie 2010

Frozen

Citeşte...despre tine scriu... Ah, simt un război în interiorul sufletului meu...Oare ce-o fi? Nu mă pot desprinde de senzaţia asta, îmi curge prin vene, am nevoie de ea. Simt cum pieptul îmi este apăsat, apăsat de palpitaţii, de ceva ce numai tu îmi poţi provoca. Este o durere fără răni, fără sânge, fără violenţă... Şşşt...nu-mi zice nimic! Ascultă...pune capul lângă mine şi ascultă-mă...Uită-te la mine, am ochii reci şi negrii de tortură mută... Ştii ce eşti pentru mine? ...Un rău necesar.

luni, 8 martie 2010

Vine, vineee priiiimăvaraaa...

Ah, ies din scara blocului şi mă plezneşte aerul cu grade sub 0, nişte noroi, mult rahat plouat, la propriu, de câine...şi-un vânt de-l simt şi acum prin cap! Ah, ce primăvară frumoasă...uşor cam necălduroasă! Unde-s ghioceii? Unde-s copacii înfloriţi? Unde-i mirosul de primăvară? Ce ne-a rămas din primăvară??? Hai că e uşor...gripa sezonieră! Ghioceii zgribuliţi au murit prematur...Copacii se încăpăţânează să se înfrumuseţeze, iar mirosul de primăvară stă în Glade. Dar staţi puţin! Nu-s supărată! Astăzi, în metrou, am văzut primăvara în 2 dudui...una mai colorată ca cealaltă. N-am stat să le ascult, în caşti îmi cânta Robbie Williams, însă...aceste mici animale, delicate şi viu colorate, erau atât de expresive-n gesturi şi mimică încât Roman Polanski ar fi fost invidios dacă le-ar fi vazut. Ah, să nu uit funda roşie din capul uneia...plină de ştrasuri şi pusă-n părul ei gelat şi extra fixat. A fost primăvară, dar în metrou!
P.S. La multi ani, mama!