Iaurt cu limbi

Dacă aţi vedea într-o reclamă că personajele îşi introduc limbile dilatate într-un iaurt...aţi mai cumpăra respectivul produs? Dacă da, mă puneţi pe gânduri! Dacă respectiva reclamă are o linie melodică bună (not) şi un text care rimează...ar conta pentru voi...deşi personajele îşi vâră limbile în iaurtul vostru?? Dar dacă aţi auzi numai sloganul..."Yoplait - Plăcere LIMBURIŢĂ cu LIMBURIŢĂ"...aţi cumpăra???????? Una din cele mai proaste reclame:




To be continued...

Nu îmi place prostia

Pentru început o să vă rog să aveţi răbdare pentru a citi partea esenţială:
"O prietena mi-a sugerat ca trebuie sa facem ceva deosebit pe Facebook pentru a promova Octombrie ca luna luptei impotriva cancerului la san.
Este simplu de facut si va rog sa ne unim toate, in maniera in care sa facem acest eveniment memorabil. Anul trecut, ideea era ca femeile sa posteze, ca status pe Facebook, culoarea sutienului pe care il purtau in acel moment. Aceasta initiativa a lasat barbatii in dubiu mult timp , deoarece credeau ca femeile scriau culori la intamplare. Anul acesta, jocul se va referi la gentile voastre. Scrieti, la status, unde va place sa lasati geanta atunci cand intrati in casa. Statusul trebuie sa inceapa:"imi place... " si scrieti locul in care lasati geanta cel mai des. De exemplu:"imi place pe scaunul din bucatarie", "imi place in cuier", "imi place pe noptiera","imi place pe canapea", etc. Puneti raspunsul la status, iar acest mesaj trimiteti-l la cat mai multe femei. Insa aveti grija! trebuie sa fie un mesaj confidential, astfel incat sa nu-l vada ceilalti.
Anul trecut, jocul cu sutienele a ajuns foarte mediatizat! Incercam sa facem la fel si cu aceasta initiativa pentru a demonstra cat de puternice suntem noi, femeile!
Atentie! puneti DOAR RASPUNSUL jocului la status si nu raspundeti la acest mesaj.
Copiati-l si trimiteti-l la cat mai multe femei posibil!"
Cică pentru a combate cancerul la sân trebuie să postezi tâmpenii cu o tentă idioată pe facebook. Dragele mele, nu rezolvaţi nimic dacă spuneţi unde vă place vouă să vă puneţi posetuţele voastre drăgălaşe. Nu mă judecaţi prost...doar ca mi se pare o prostie. Ah, ca să nu mai spun că postaţi pentru a vă juca puţin cu mintea bărbatului şi nu în semn de solidaritate. O întrebare am: Ce folos are dacă scrieţi voi asta? Sunt curioasă de ce o faceţi... Dacă voi chiar vreţi să fiţi solidare...atunci scrieţi pe facebook să mergeţi regulat la un control!!!!

Copilărie...

Copilărie, copilărie...unde ai fugit? Unde te-ai ascuns? După copacul cu iniţiale? După a 3-a bancă de la perete? După prima cutie de bere cumpărată la comun? Te văd, să ştii!...dar nu pot să te mai prind, fugi de mine! Lasă-mă să mă uit la tine, să vărs o lacrimă în cinstea ta. Hai să luam loc...şi să privim înapoi o clipă. Cer prea mult? O clipă pe pământ...poţi să cuprinzi asta? Stai puţin...văd un copil durduliu cu ochi mari... Şşşşt...nu-mi spune! Sunt eu! Hai...mai arată-mi! Vino lângă mine, stai jos...pe bordură, unde-mi plăcea mie să stau. Hai să ne uităm peste asfalt..uite cum totul începe să capete culoare, vezi bucăţile de "cretă"? Bucăţi de perete? Cu ele desenam zi şi noapte personaje imaginate, jocuri şi...iniţiale, jurându-ne prietenie veşnică. Te rog, sterge-mi lacrima şi mai arată-mi porţiuni ce le voi duce cu mine dincolo de existenţă... Nu aşa repede, nu-mi derula filmul aşa repede...trebuie să-l retrăiesc în clipa asta!...
DE CE M-AI TREZIT??? M-ai lăsat singură pe-o bucată de pat, cu mulţi ani în plus. M-ai trezit şi mi-ai şoptit..."Nu mai e vremea ta, e a lor...".

Angoasă

Simt frigul emanat de răul necesar până-n oase, s-ar putea să-ngheţ...şi să sparg cercul vicios...adus de el, de răul necesar. În aer este o stare bolnăvicioasă...se prelinge pe spatele meu gol, plin de flori de gheaţă şi crăpat de presiunea patologică. Un bec se joacă pe tavan c-o lumină morbidă...galbenă, bolnavă...Închid ochii şi când îi deschid sunt pe-o bucată de gheaţă...înconjurată de-o mare neagră. Mă sperii...şi cad în ea. Mă sufoc, văd natură moartă, văd pasaje din viaţă, te văd pe tine, văd negru...şi mă trezesc.

Cum ar fi...

Cum ar fi dacă n-ar mai fi..."cum ar fi?" O lume fără regrete? O lume resemnată? Dar de ce să regrete...dacă nu s-ar gândi...cum ar fi? Dar de ce să fie resemnată dacă n-ar fi...cum ar fi? De ce ne gândim mereu la cum ar fi? De ce ne place să ne torturăm sufletul cu această întrebare? De ce nu suntem creaţi să acţionăm fără să tânjim după o altă...soluţie, viaţă, trăire...după un alt moment, sentiment...

Georgiana Sârbu - Istoriile periferiei

După mult timp în care mi-am maltratat capul cu lucrări absolut neimportante...sau fie, să iau nişte examene, am reuşit să mă delectez cu o carte citită cu un entuziasm nemaipomenit. Nu, nu este vreo operă de-a lui Bacovia sau ceva în genul lui... Mă gândeam că la asta vă aşteptaţi. Este vorba despre "Istoriile periferiei. Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu", scrisă de...persoana care mi-este un model, Georgiana Sârbu. Poate că acest elan de-a citi cartea a fost extrem de subiectiv, dar nu, mi-a plăcut la nebunie!
Cartea este o lucrare de doctorat (am fost de faţă când a fost prezentata), iar acesta presupune un limbaj academic, un stil rigid, dar mai pe cuvintele noastre...să stai cu dexul lângă tine! Surprinzător pentru mulţi dintre cei care au citit cartea a fost că nu s-a regăsit acest clişeu al cărţilor de critică. Eu mă aşteptam să nu adopte stilul acesta apretat, am analizat-o pe profa mai rău ca un copil la vârsta de 2-3 ani...atunci când vrea să ştie totul!
Ca să vă faceţi o idee...o să vă scriu cum debutează cartea, eu am fost prinsă de naturaleţea cu care a fost scrisă introducerea, un peisaj înfrumuseţat de trăirea autoarei: "Locuiesc de opt ani într-un cartier periferic. Şoseaua Giurgiului, intersecţia cu Toporaşi. La trei staţii de ieşirea din oraş şi la doar o aruncătură de băţ de Ferentari. Când circulaţia se mai domoleşte, noaptea, mă delectez cu manele, cântate live (de maeştri ai genului sau de diletanţi) în curtea caselor din vecinătate. N-am termopan. Şi chiar dacă aş avea, sâmbătă e petrecere cu două etaje mai sus, aşa că tot aş fi la curent cu ultimele hituri în materie. Aceasta e mahalaua în care trăiesc din anul II de facultate (Litere). Mă trezeau forfota şi zgomotul tramvaielor care îşi târăsc de la 5 trupul greoi pe şine. Şi aşa puteam ajunge şi eu la cursurile de dimineaţă". V-aş fi scris mai mult din introducere, dar e mult mai plăcut să citeşti de pe hârtie decât de pe un monitor (dacă vreţi vă împrumut cartea sau dacă aveţi de gând să nu o înapoiaţi...să o cumpăraţi!)
Cartea surprinde în partea a 2-a obiceiuri, tare, comportamentul social (un deliciu!), vestimentaţia ("Fiţosul" sau Dandy-ul de mahala), limbajul, nunta, înmormântarea...nişte capitole care te introduc în spaţiul viu colorat al mahalalei.
Se anunţă şi-un roman plin de pasiune şi trăire...Abia aştept!
Ah, era să uit! Profa a fost nominalizată la categoria "Cel mai bun debut" cu acestă carte la premiile TVR Cultural. FELICITĂRI! Întotdeauna am ştiut că sunteţi demnă de urmat :)

P.S. "Pentru Raluca, Eleva mea favorită căreia îi prevăd un viitor strălucit în jurnalism, Cu drag, Georgiana Sârbu (zisă şi profa de română :) )".

Frozen

Citeşte...despre tine scriu... Ah, simt un război în interiorul sufletului meu...Oare ce-o fi? Nu mă pot desprinde de senzaţia asta, îmi curge prin vene, am nevoie de ea. Simt cum pieptul îmi este apăsat, apăsat de palpitaţii, de ceva ce numai tu îmi poţi provoca. Este o durere fără răni, fără sânge, fără violenţă... Şşşt...nu-mi zice nimic! Ascultă...pune capul lângă mine şi ascultă-mă...Uită-te la mine, am ochii reci şi negrii de tortură mută... Ştii ce eşti pentru mine? ...Un rău necesar.

Vine, vineee priiiimăvaraaa...

Ah, ies din scara blocului şi mă plezneşte aerul cu grade sub 0, nişte noroi, mult rahat plouat, la propriu, de câine...şi-un vânt de-l simt şi acum prin cap! Ah, ce primăvară frumoasă...uşor cam necălduroasă! Unde-s ghioceii? Unde-s copacii înfloriţi? Unde-i mirosul de primăvară? Ce ne-a rămas din primăvară??? Hai că e uşor...gripa sezonieră! Ghioceii zgribuliţi au murit prematur...Copacii se încăpăţânează să se înfrumuseţeze, iar mirosul de primăvară stă în Glade. Dar staţi puţin! Nu-s supărată! Astăzi, în metrou, am văzut primăvara în 2 dudui...una mai colorată ca cealaltă. N-am stat să le ascult, în caşti îmi cânta Robbie Williams, însă...aceste mici animale, delicate şi viu colorate, erau atât de expresive-n gesturi şi mimică încât Roman Polanski ar fi fost invidios dacă le-ar fi vazut. Ah, să nu uit funda roşie din capul uneia...plină de ştrasuri şi pusă-n părul ei gelat şi extra fixat. A fost primăvară, dar în metrou!
P.S. La multi ani, mama!

Spectacol mut

Stau în pat... şi ce fac? Mă uit pe geam, e spectacol. Fără invitaţii! Copacii dezbrăcaţi îşi fâlfâie mlădios crenguţele la o adiere şi vulgar când le ordonă regizorul ( vântul )... Lapoviţa îşi are rolul de confetti şi mai rămâne să aplaud şi să trag jaluzelele ( cortina ). Băi, dar ştiţi ce-mi pare rău? Că am termopane...şi că nu pot auzi vântul cum urlă.

Ziua mondială a ipocriziei

Bănuiţi când este ziua mondială a ipocriziei? Da, exact, 14 februarie!
Mii de cupluri care abia împlinesc o săptămână cu suspendare îşi dăruiesc kitchuri cu mesaje îmbibate-n miere şi ciocolată.
Declaraţii care mai de care..."Te iubesc precum soarele iubeşte planeta şi-o mângâie cu razele ei, iubita mea mirobolantă" sau mai simplu şi la obiect: "Te iubesc, fă nebuno!".
Mii de dudui stau cu frica-n sân că mai trece un an şi nu le cer armăsarii lor de neveste...
Dedicaţii la radiouri pirat în care Fane Shukaru' îi dedică Esmaraldei lui unicate: "Buzeleee taleeee două petaleeeeeeeeeeeeee...bla bla".
Papiţoi de pluş care stau spanzuraţi cu o inimioară-n braţe cu mesajul, evident, "Te iubesc!"; pernuţe în formă de inimioară la toate tarabele cu mesajul, evident, "Te iubesc!", căni la orice bazar cu...ghiciţi ce!...cu mesajul, evident, "Te iubesc!"...şi pentru cei care nu prea îi ţin buzunarele, un breloc cuuu mesajul...TE IUBESC!!!!!!!
Poate că mulţi vor zice că nu simt această zi cum "ar trebui" pentru că nu-s îndrăgostită... Da, nu sunt îndrăgostită, am trecut demult de faza asta, ci iubesc. Iubesc şi d-aia nu mai pot eu de "sărbătoarea asta"! Poate că spuneţi că apreciez Dragobetele...Nu, nici măcar... Pentru mine nu există o zi anume în care trebuie să-i spun lui că-l iubesc sau să-i demonstrez asta. Nici măcar nu-i spun asta zilnic, nici măcar nu-i arăt asta zilnic.
Ei bine, dragii mei, vă doresc o zi a ipocrizei minunată, plină de calorii şi dragoste!

Rambo 6

Astăzi citeam pe un main cum un prieten l-a atacat pe unul pe la spate, iar memoria involuntara asemenea scenariului cu madlena lui Proust m-a adus într-un spaţiu cald... Era vară, 2006...cred că prin luna lui gustar (mulţumesc Nucă, ştii tu de ce) şi eram cu veşnica mea companie, Jeleu (pe blog am mai menţionat de ea ca şoricioaica). Ne întorceam de...undeva, nu mai ţin minte detaliul asta şi de la Eroilor am luat maşina 268 să ajungem la mine acasă. Ne urcăm în maşină...şi mă pun pe-un scaun. Lângă mine vine o fătucă pe la vreo 26-27 de ani, tare indignată că: "ASTA ESTE LOCUL MEU!!!!!!!!!". Vă imaginaţi că reacţia mea a fost una pe măsură..."HAHAHA...nu-i cu rezervare aici". A rămas lângă noi această vietate a lumii, îşi luase moaca de crizată şi se împingea în săraca şoricioaică. Am ignorat-o tot timpul...până m-am ridicat de pe scaun şi s-a pus ea. M-a bufnit râsul că se aruncase pe scaun ca o babă d-aia de refuză lumea să-i dea locul. În momentul când s-au deschis uşile maşinii a coborât şi duduia...fix în părul meu. Da. La propriu. Vă imaginaţi ce s-a întâmplat? Cats fight! Să vă povestesc cum unghiile mele îi pătrundeau pielea feţei? Să vă povestesc cum picioarele mele loveau fiara din ea? Să vă povestesc cum podoaba mea capilară şi-a pierdut vreo 10.000 mii de fire? Rezultatul final: Ea - bluză ruptă, caşti rupte, sânge pe faţă, Eu - părul vraişte şi 2 zgârieturi pe mâna stângă. Vă întrebaţi cine a renunţat? Eu renunţasem din prima, aşteptam să termine..şi, da, a plecat singură, spunând: "Lasă că te prind eu!!! F***-ţi ...!!! Băga-mi-aş!!!! Curva dreacu!!!"...Şi a luat-o pe jos spre destinaţia iniţiala. Cred.
P.S. Nu reproduceţi acasă!

Inocenţă...

Mă ai undeva sus, undeva unde n-ar putea ajunge nimeni... Mă iei de mână şi mă aduci la nivelul tău, dar e atât de rece...încât nu-mi mai simt sufletul... Încerci să mă încălzeşti, dar senzaţia de căldură e psihică şi trecătoare... Mă-ntorc la mine sus, nu mă opri, nu ajunge nimeni acolo... Aşa o să fim mereu, eu sus, tu jos... Ascultă-mi tăcerea cu care-mi vorbeşte gândul şi...lasă-mă să-mi revin...

S-a mai dus...

Mi-aduc aminte că eram clasa a 11-a, aproape corigentă la matematică... Atunci am cunoscut-o pe doamna Rodica...care avea să-mi fie timp de 2 ani meditatoare la mate, care avea să-mi fie ca o mamă şi-o prietenă, care avea să plângă cu mine când îi povesteam lucruri şi gânduri triste de-ale mele, care avea să râdă şi să se bucure cu mine la bine şi la reuşite. Îmi amintesc cât de timidă eram în prima săptămână...abia ridicam capul să mă uit la ea, dar a reuşit să mă ţină aproape prin felul ei de a fi, prin bunătatea pe care o emana. Îi datorez multe... pe lângă faptul că încă ştiu să fac o matrice şi-o ecuaţie de gradul 2...mi-a arătat ce-nseamnă să treci peste greutăţi cu capul sus, mi-a arătat caldură şi blândeţe, mi-a arătat cum este un om bun. Mă mângâia pe mâini...şi-mi zicea: "Veveriţă mică şi frumoasă", se uita la mine şi-mi spunea că vrea un copil care să-mi semene (nu avea niciun copil)...Mă suna şi după ce-am terminat cu bacul şi ţin minte că primul lucru pe care m-a pus tata să-l fac după aflarea rezultatelor...a fost să o sun pe doamna Rodica...pentru că datorită ei am luat acest examen. Regret că m-a sunat cu mai puţin de-o lună înainte să moară...să vin pe la ea...şi nu mi-am făcut timp să merg s-o văd...poate pentru ultima oară în viaţă. Regret că am uitat să-i spun în ultimul sms trimis, acum 3 zile...cât de dor mi-e de ea. Regret că...nu m-am bucurat mai mult de prezenţa ei în viaţa mea. Regret că a murit o persoană pe care voiam să o am alături în toată existenţa mea. Vă iubesc mult, mi-aţi fost un exemplu, m-aţi învăţat lucruri frumoase şi necesare-n viaţă...şi vă rog... să îi salutaţi pe toţi cei dragi ai mei de sus, să aveţi grijă de ei...cum mereu aţi avut de mine. Vă iubesc...şi vă cer scuze dacă v-am dezamăgit vreodată...