miercuri, 28 octombrie 2009

Nostalgia...

Mi-a dispărut vlaga, mi-a dispărut tăria de a trece peste orice, de a vedea lucrurile altfel, de a avea răbdare, de a spera... La 6:30 dimineaţa...într-o zi de sfârşit de octombrie...frigul îţi taie orice gând optimist, ţi-aduci aminte de lucruri frumoase sau mai puţin frumoase, eşti captat într-un balon al melancoliei...pe care cu mari eforturi încerci să-l spargi. Mi se umezesc ochii, îmi simt sufletul puţin abătut, apoi...mă urc într-un autobuz pustiu...eu şi încă 2 persoane. Îmi pun căştile...şi încerc toate posturile de radio pentru a da de o melodie care să-mi îmbrăţişeze starea...şi mă rezem uşor de-o bucată de plastic din autobuz. Îmi curge-o lacrimă pe care-o sterg imediat, mi-am permis s-o las să-şi desfăşoare rolul...pentru că nu mă vedea nimeni. Cobor..ploaia nu-şi amână concertul...la care de altfel...fac parte. Alerg...alerg după un alt autobuz, am noroc...am prins şi loc, dar... Iar gânduri, iar...de ce e aşa dureroasă nostalgia? De ce n-a putut să fie altfel? De ce nu am puterea să schimb ceva? De ce nu am puterea să renunţ la ceva? De ce? De ce? De ce? De ce dracu' trebuie să-mi pese??? Mă consideram o persoană destul de puternică, dar influenţa pe care o au cele câteva persoane din sufletul meu ( 5-6, maxim ) mă termină psihic. Mi-ar fi plăcut să nu fie aşa...dar în momentul de faţă, mi-ar fi plăcut cel mai mult să nu-mi mai fie dor de tine.

joi, 22 octombrie 2009

12 G? Prezent!

Am făcut-o şi p-asta...de fapt, am reuşit ceva ce nu credeam vreodata c-o să se mai întâmple după bac. Am ieşit cu muuuulţi foşti colegi...ceea ce m-a bucurat foarte tare. Credeam că iar o să ieşim maxim 4...cum se-ntâmplă de obicei, însă întâlnirea aceasta a ieşit din tipar. Mi-era atât de dor...
L-am aşteptat pe Alex, colegul cu care mergeam mereu la liceu pentru că eram (şi suntem) vecini de cartier. Pe vremea când eram liceeni...el mă aştepta pe mine, niciodată n-ajungeam la timp, marele meu defect...sunt în permanenţă întârziată. Cât îl aşteptam mă tot uitam la ceas, nu mai aveam răbdare... A ajuns într-un final, apoi...am început să povestim ca p-atunci...în drum spre Plaza (locul de întâlnire, sus la Mc).
Imediat ne-am întâlnit cu Mihai şi Alina, cu Mihai mereu vorbesc pe mess, e ca o ţaţă aşa...mor de el, nu-l mai văzusem de vreun an. De Alina nu prea am ce să vă spun, vorbim zilnic, e cea mai bună prietenă a mea, o iubesc mult, deşi nu-mi place să-i arăt, ah, m-a zăpăcit cu întrebarea: "Cum arăt?????"...mi-o adresa din 5 în 5 minute. A avut noroc că arăta bine, n-o mint de obicei...şi dacă-i zic că arată naşpa se demoralizează.
Am ajuns sus, la destinaţie...acolo erau Elena şi Georgiana. O să pară ciudat, eu pe fetele astea le-am avut cândva la suflet, însă au ştiut să se-ndepărteze încât la un moment dat să se lase cu lucruri urâte. A trecut timpul, a ieşit rautatea pe care le-o purtam, îmi sunt indiferente ca marca de apă plată pe care-o beau. Îmi impusesem să las trecutul, să fiu eu...fără răutaţi şi alte lucruri din câmpul semantic al răutăţii.
După câteva clipe îi văd şi pe Alex Moisescu cu Răzvan, alerg puţin după ei deoarece nu mă auziseră...şi se alătură grupului. Despre Alex M. nu pot să spun decât că îl vedeam un mare pilot de avioane, dar a renunţat la facultatea de aerospaţiale, păcat! Cu Răzvan m-am mai văzut, el face parte din grupul de 4 oameni care-s mereu la reuniuni, ar lăsa şi munca...şi tot...ca să vină să ne vadă şi să ne simţim bine.
Aşteptăm puţin şi-şi face apariţia şi Călin. Sincer, nu mă aşteptam nici măcar să mă salute, însă mi-a făcut o mare surpriză şi m-a salutat, am simţit în momentul ăla o linişte sufletească, deşi la prima vedere nu ar conta prea mult, dar pentru mine a însemnat ceva.
Stăm ce stăm...nimeni. Mergem spre biliardul ăla de la Plaza, facem masa mult mai mare că suntem foarte mulţi...şi încă nu e tot!!!!!! La câteva minute...ha, apariţie de senzaţie...Andreea Mihai...sau Andreea Marin, aşa aveam noi obiceiul să-i spunem, de fapt, mai mult eu. Cea mai cuminte fată din clasă...acum îmi părea mult mai dezgheţată, parcă nu mai era fata aceea timidă pe care o ştiam, tăcută...Vedeam acum o tipă foarte tare!
Nu s-a terminat, apare şi Dani! Eh, cu Dani (Dani Virilu', aşa îşi trecea numele în dosarul meu) m-am văzut acum vreo lună, ne-am întâlnit să o vedem pe profa de română şi pe frumoasa ei fetiţă. Poate pare ciudat că am ţinut legătura cu o profesoară care ne-a predat un singur an, clasa a 11-a, dar influenţa adusă de ea asupra mea este...fără cuvinte. Am dus un an de "război" cu profesoara care i-a luat locul, i-am făcut orele puţin amare, bine că am trecut clasa. Mi-aduc aminte că-n prima zi de şcoală din clasa a 12-a...atunci când am aflat că ne-a fost înlocuită profesoara de română...aproape că-mi dădeau lacrimile, am pus mâna pe telefon şi i-am dat un sms amar...credeam că ea ne-a lăsat...nu concepeam nici eu, nici colegii...ca ea să plece. Recunosc, mi-a fost şi îmi este un model...şi îi mulţumesc mult, sper ca şi ea să ştie asta.
Hai că deja deviasem de la subiect, după Dani...a sosit şi Creaţa. Ea era mai demult aici, dar la film. Mă uitam la ea şi vedeam aceeaşi fată, dar parcă mai responsabilă, mai finuţă...taaaare agitată mai era prin liceu. Mi-aduc aminte...prin clasa a 10-a era să ne luam la bătaie din cauza meciului rapid - Steaua 2-3...eram mândră că dăduse Ochiroşii golul victoriei şi o enerva.
În sfârşit...a ajuns şi ultimul...Liviu sau Americanu'! După excursia din Ştefăneşti până-n Dr. Taberei...jos pălăria! Când l-am văzut, ha, nu-mi venea să cred cât s-a maturizat..până şi vocea o avea puţin schimbată!
Gata, aştia am fost, o să spun pe scurt...m-am bucurat şi mă bucur că sunt bine şi abia aştept să-i revăd!
Mi-e dor de voi, bă!
Cu drag, sefa clasei, hahaha.

luni, 5 octombrie 2009

Mi-era dor de tine...draga mea...Toamnă

Ah...simt fiori pe şina spinării, e frigul toamnei, adierea unei respiraţii reci a naturii, un dans de culori calde... Ieşi din casă de dimineaţă şi te izbeşte mirosul sezonului morocănos, nici nu e nevoie să te speli pe faţă...te trezeşte instantaneu. Înaintezi, auzi foşnăitul frunzelor îmbătrânite...iar dacă ai noroc calci pe-o castană, odinioară...le culegeam. Cerul se vrea a fi artist, se pictează cu culori cenuşii, e în ton cu...moda anotimpului. Câteva picături se împrietenesc cu faţa ta, se preling ca nişte lacrimi, dar mai reci cu câteva grade. Noaptea te pui în pat, tragi pătura aproape peste cap...şi până adormi admiri pomii golaşi cum se zbat la fiecare suflare a vântului.
A sosit toamna...cu alaiul ei de oameni suferinzi de reumatism...cu răceli, cu tuse...şi mai nou, cu gripă porcină.
A venit toamna...cu ploi reci, vânt aspru...şi mult noroi.
A picat toamna...cu aglomeraţia bine meritată, elevi pe toate scaunele din mijlocele de transport...şi ore-n trafic.
A ajuns toamna...cu scumpirea întreţinerii, lemnelor şi gazelor.
A sosit toamna...scoatem hainele de la naftalină.
A venit toamna...şi mi-e somn.